Cat de multe spun un job sau o facultate despre tine?
Am participat ieri la un seminar despre tipuri de personalitate in care se discuta pe baza testului Myers-Briggs. Ca in orice test de personalitate, scopul e de a imparti oamenii in "cutiute". Myers-Briggs ii imparte in 16 tipuri, fiecare definit printr-o combinatie de patru litere.
Fraza care mi-a atras cel mai mult atentia a aparut cand se discuta despre prima litera, cea care indica preferinta pentru o anumita atitudine: extrovertit sau introvertit. Trainer-ul a tinut sa sublinieze importanta alegerii job-ului in functie de felul tau de a fi: "De exemplu, daca esti extrovertit nu o sa-ti iei un job de programator, deoarece te vei chinui si te vei urca pe pereti: pentru ca tu ai nevoie sa interactionezi cu oamenii, sa iesi, sa comunici." Cand mi-am vazut rezultatul testului, deja ma intrebam daca nu cumva mi-am gresit cariera. Mi-am revenit dupa ce am realizat ca e pur si simplu un stereotip.
Cu totii il cunoastem: stereotipul programatorului. O idee preconceputa si simplificata la extrem a caracteristicilor unei persoane: "tipul cu calculatoarele" sau "geek-ul". Cel pe care l-ai chema sa-ti repare calculatorul, sa-ti reinstaleze Windows-ul sau "sa-ti puna Office-ul". Este de obicei introvertit si sta ascuns intr-o camera întunecata sau intr-un cubicle. Gandeste in 0 si 1 si vorbeste o limba ciudata, plina de acronime.
Am intalnit multi oameni care atunci cand te cunosc pentru prima oara incearca sa faca glume adaptate la putinul pe care-l stiu despre tine. Sunt acei oameni care atunci cand nu merge interfonul la scara iti arunca o gluma de genul "Nu-i merge Windows-ul, cred ca-i trebuie un restart" si se asteapta ca tu sa razi cu ei tocmai pentru ca tu lucrezi "in domeniu" si ei "stiu" ce fel de glume sa faca cu tine, desi ei nu au legatura cu domeniul tau.
Problema cu stereotipurile e ca sunt adevarate. Sunt acele self-fulfilling prophecies, cum ar spune americanul. Aflandu-se intr-o aparenta imposibilitate de a dezvolta o alta identitate (fie datorita presiunii sociale, a timiditatii sau a unei atitudini introvertite) programatorul imprumuta identitatea oferita cu multa "generozitate" de catre stereotip. Psihologii il numesc efectul Pygmalion: programatorii preiau eticheta pe care lumea o lipeste pe ei si o internalizeaza. Ajung astfel sa isi inhibe alte laturi ale personalitatii lor, pentru ca lumea deja le-a dat o reputatie pe care sa o apere - cea a stereotipului. Stereotipul le da acea "cutiuta" in care sa se aseze comod, impacati cu gandul ca in mintea celorlalti sunt acum cineva: "Programatorul" sau "Geek-ul".
O parte dintre ei se mandresc cu noul statut si cauta sa-l accentueze mai mult cu fiecare ocazie aparuta, fie ca e vorba de acomodarea cu cea mai noua tehnologie sau de ultimul argument într-o confruntare tehnica (sau o discutie la bere). Recunoasterea oferita de noua lor identitate este reconfortanta.
Totusi, o parte dintre programatori cauta sa se distanteze de stereotip, pe care il vad lipsit de stralucire si pe care il considera o piedica in calea dezvoltarii unor relatii sociale satisfacatoare. De obicei ii auzi spunand: "Doar nu o sa programez toata viata, e doar un pas intermediar pentru a deveni manager". In urma presiunii sociale, ii auzim pe tot mai multi spunand: "eu nu sunt programator, sunt antreprenor". Suna mai bine, nu? De obicei auzi asta de la cei care au absolvit o facultate tehnica, nu una "de antreprenori". Nu le-a fost greu sa-si schimbe orientarea pentru ca ei stiu ca lumea ii admira mai mult pe cei care "fac business" decat pe cei care "stau in cutiuta lor si dau la taste".
Atitudinea este explicata de ceea ce Alain de Botton numeste anxietatea statutului: raspunsul pe care-l dai la intrebarea "cu ce te ocupi?" (sau in cazul studentilor: "la ce facultate esti?") decide eticheta pe care interlocuitorul ti-o va atribui în mintea lui. Anxietatea se amplifica si mai mult in cazul in care "programatorul" nu discuta cu un interlocutor, ci cu o interlocutoare.
Stereotipurile sunt partial justificate de felul in care functioneaza mintea umana. Creierul are o predispozitie pentru ordine si control. Este rezultatul experientei acumulate de-a lungul timpului, vreme in care creierul si-a exersat prinicipala sa preocupare: cea de a mentine organismul in viata. Desi asemanat de multe ori cu un computer foarte performant, creierul are in continuare de procesat o cantitate imensa de date, acumulate prin toate simturile noastre. Pentru a nu fi coplesit, e nevoit sa faca "optimizari", ceea ce inseamna de multe ori simplificarea lucrurilor, reducerea la o forma mai usor de inteles. Nu ai timp de intrat în detalii cu fiecare om pe care-l cunosti, deci esti nevoit uneori sa le pui etichete.
Nu e de mirare ca reductionismul a adus atat de mult progres omenirii, fiind o abordare populara in multe stiinte exacte. Totusi, reductionismul e o unealta foarte buna, dar care are limitarile sale. Aplicata in sisteme complexe poate duce la concluzii gresite. Oamenii sunt fiinte complexe. Stereotipurile sunt instrumentul perfect pentru a cadea in capcana reductionismului atunci cand vine vorba de oameni. Evolutia creierului ne da o scuza buna pentru superficialitatea cu care punem etichete, dar a aprecia oamenii pentru ceea ce sunt ei cu adevarat necesita o abordare holistica. Pana la eticheta de programatori, ei sunt mai întai oameni.
Cunosc pe cineva care s-a apucat de programare dupa ce a studiat dreptul si care este un programator excelent. Am cunoscut programatori care au explorat laturi nebanuite ale personalitatii lor prin teatru sau muzica. Ei sunt oameni care au refuzat sa creada ca un stereotip le poate dicta personalitatea, insa fara a se jena de titlul de programator si fara a se revolta impotriva lui. Mai mult, refuza sa se complaca in imaginea tipului retras cu relatii sociale precare.
Pe de alta parte, stereotipul programatorului poate fi o confortabila sursa de autocompatimire. Dincolo de stereotip, responsabilitatea pentru imaginea sa ii apartine in totalitate omului tehnic. Dezvoltarea abilitatilor de programator si interesul foarte redus pentru cele sociale sunt alegeri a caror responsabilitate nu poate fi delegata. Kafka era un angajat al unei companii de asigurari, avand un job despre care deseori spunea ca il dispresuieste, dar in care era foarte bun, fiind chiar apreciat pentru rezultatele sale. Probabil raspunsul sau la intrebarea "cu ce te ocupi?" nu starnea admiratia celor din jur, dar Kafka era, in paralel cu jobul sau, foarte preocupat de opera sa literara. Putea la fel de bine sa fie pasionat de plante. Nu spun ca toti programatorii pot deveni acum niste mici Kafka, ci ca sunt ceea ce vor ei sa fie.
Poate o intrebare buna pentru a ne descoperi diverse valente care zac ascunse in noi ar fi: "Daca ai fi trait acum o suta de ani, ce ai fi fost?". Daca Eminescu ar fi trait in zilele noastre poate nu ne-ar mai fi oferit acelasi lucru. Poate parintii l-ar fi impins spre o politehnica sau un ASE tocmai din dorinta ca baiatul lor "sa se realizeze si sa faca multi bani intr-un domeniu care se cauta acum".
Recent vorbeam cu un prieten (absolvent de facultate tehnica) care incearca sa puna pe picioare un start-up si care imi spunea: "Imi trebuie un om care sa stie sa discute cu oamenii si care sa ma ajute sa vand ideea". Prima intrebare care mi-a venit in minte a fost: de ce nu ar putea fi chiar el omul respectiv? Cine sa fie mai entuziasmat decat el? Ok, sunt de acord ca nu trebuie sa crezi despre tine ca ai fi bun la toate, dar pana cand o sa atragi super-vanzatorul care sa vina alaturi de tine si sa vanda ideea, tu trebuie sa dai jos costumul de "programator" si sa te lupti pana in panzele albe sa-ti vinzi ideea. Asta doar daca tu crezi in ea cu adevarat.
Daca tu te crezi doar un programator, atunci asta vei fi.
P.S. Cei care nu sunt programatori, dar se regasesc in articol, pot inlocui "programator" cu orice alt job predispus la stereotipuri. 
March 8th, 2010 - 22:33
Evanghelistii (termen specific pentru Microsoft si Adobe, cel putin) sunt alesi dintre programatori (e nevoie de cunostinte tehnice), dar trebuie sa fie în acelasi timp “extrovertiti”, fiindca au mult de interactionat cu oamenii (tin prezentari, merg la conferinte etc).
Daca pui un introvertit ca evanghelist, te trezesti ca auzi la conferinte fraze de genul “am pregatit rapid niste slide-uri, pentru ca mie nu-mi plac prezentarile…”.
Pe de alta parte, daca pui un extrovertit ca tester… nu stiu cât de repede/bine îsi va face treaba.
P.S. când va mai fi un seminar similar, sa ma anuntati va rog.
March 22nd, 2010 - 17:24
Foarte de acord cu tine. Eu la randul meu urmez o facultate cu profil destul de tehnic, legat de programare si m-am lovit de ideile astea vizavi de programatori, nu referindu-se la mine ci la ei in general.
Nimic mai fals, citeam de curand desre un programator care si-a facut un business ptropriu si povestea de primul si ultimul progam serios al lui, pentru ca dupa aceea a inceput sa il vanda, si-a deschis o firma si a devenit antreprenor.
Ca si personalitate, cred ca programatorii se remarca pritnr-o gandire mai analitica, structurata si obiectiva, insa asta nu inseamna ca nu pot fi creativi, ba dimpotriva.
May 7th, 2010 - 15:55
Foarte frumos ce ai spus tu acolo , din pacate eu cam sunt un “geek” si pe deasupra de la toamna o sa ma duc la Politehnica , din pacate stau foarte prost cu relatiile sociale si intotdeauna am simtit cum din cauza asta oamenii te eticheteaza , nasol , daca poate sa ma ajute cineva cu vreaun sfat sau vreo parere i-as fi recunoscator.